Cum colectăm selectiv hârtia și cartonul?
Deșeurile din HÂRTIE și CARTON trebuie depozitate în sacul ALBASTRU:
- ambalaje de sucuri
- ambalaje de lactate
- cutii de carton
- ambalaje de hârtie de la alimente
- pungi de hârtie
- ziare
- reviste
- deşeuri din hârtie care sunt impregnate cu alte substanţe în proporţie de maximum 10%
Reciclează corect hârtia:
- adună hârtiile pe care nu le mai folosești;
- striveşte cutiile de carton pentru a ocupa cât mai puţin spaţiu ;
- depozitează-le într-un loc special amenajat pentru colectarea hârtiei .
Cum colectăm selectiv plasticul și metalul?
Deșeurile din PLASTIC și METAL trebuie depozitate în sacul GALBEN:
- PET-uri
- caserole de plastic și polistiren
- conserve de metal
- cutii de aluminiu
- spray-uri cosmetice și alimentare
- ambalaje ale produselor cosmetice și ale detergenților
- farfurii de plastic
- pungi de plastic
Reciclează corect plasticul:
- spală obiectele din plastic pe care nu le mai utilizezi;
- striveşte-le pentru a ocupa cât mai puţin spaţiu;
- depozitează-le în locuri special amenajate pentru colectarea plasticului
Cum colectăm selectiv sticla?
Deșeurile din STICLĂ trebuie depozitate în sacul de rafie reutilizabil:
- Sticle fără capac
- Borcane fără capac
- Cioburi de sticlă
Reciclează corect sticla:
- Spală obiectele din sticlă
- Indepărtează capacele
- Depoziteaza-le în locuri special ameajate pentru colectarea sticlei
Cum colectăm selectiv deșeurile biodegradabile?
Deșeurile biodegradabile sunt resturile din bucătărie și din grădină și trebuie depozitate în containerul MARO:
- resturi de fructe
- resturi de legume
- resturi de mâncare,
- resturi de conserve (fără ambalaje)
- alimente alterate (fără ambalaje)
- iarbă
- flori
- frunze
- ramuri ale copacilor
- zaț de cafea
- pliculețe de ceai
Cum colectăm selectiv deșeurile reziduale?
Deșeurile reziduale sunt deșeurile care nu sunt reciclabile și trebuie depozitate
în containerul NEGRU:
- reziduuri de la animalele de casă
- conținutul sacului de aspirator
- resturi de țigări
- scutece de unica folosință
- tampoane igienice
- șervețele murdare
- ambalaje foarte murdare
De reținut!
- Nu este necesar să cureţi etichetele de pe recipientele de sticlă înainte de a le duce la containerul de colectare selectivă;
- Este bine să spălăm sticlele, peturile și borcanele din sticlă, de resturile alimentare sau lichide;
- Simbolurile de pe ambalaje oferă informații despre tipul fiecărui ambalaj și așa va fi mai ușor pentru noi să alegem containerul corect;
- Dacă pliezi ambalajele înainte de depozitare (pet, doze de aluminiu, cutii), acestea vor ocupa mai puțin spațiu;
- Trebuie să împăturim hârtia pentru a o sorta mai ușor și pentru a ocupa mai puțin spațiu, iar cutiile le aplatizăm. Orice obiect de plastic care însoțește hârtiile (coperți, spirale pentru îndosariere) vor fi îndepărtate înainte și vor fi colectate pentru a fi depuse în containerul de plastic;
- Dacă locuiești la casă, din deșeuri biodegradabile poți obține în propria gospodărie COMPOST – un îngrașământ ideal pentru florile și legumele tale.
- Nu se reciclează: șervețelele și hârtia igienică, recipiente de plastic impregnate cu substanțe toxice, hârtia plastifiată care are în compoziție o bandă de plastic care nu permite ruperea hârtiei, seringi, DVD-uri, CD-uri
Deșeurile voluminoase, deseurile textile, deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE)
Deseurile textile
Ce sunt deșeurile textile?
Deșeurile textile sunt toate materialele și produsele din textile care și-au pierdut funcționalitatea inițială și sunt aruncate. Ele pot proveni din:
Gospodării – haine uzate, lenjerii, perdele, covoare, încălțăminte cu componente textile.
Industrie – resturi din producția de haine, tapiserie, mobilă, tapițerie auto, textile tehnice.
Comerț și servicii – uniforme, textile hoteliere, textile medicale, deșeuri de la curățătorii.
Exemple de deșeuri textile
- Haine vechi (pantaloni, bluze, rochii, jachete)
- Lenjerii de pat, prosoape, fețe de masă
- Perdele, draperii, covoare textile
- Resturi de țesături și fire din croitorie
- Încălțăminte cu material textil (ex. adidași uzați)
Deșeurile textile vor fi colectate în cadrul campaniilor de colectare.
Deșeurile textile au devenit o problemă importantă, pentru că industria modei este a doua cea mai poluantă din lume (după petrol și gaze). Din acest motiv, UE promovează sisteme de colectare separată a textilelor până în 2025 – adică fiecare localitate trebuie să aibă containere speciale pentru haine și alte textile.
Deşeurile voluminoase sunt acele deşeuri solide care, din cauza dimensiunii prea mari, nu pot fi prelucrate cu sistemele obişnuite de precolectare sau colectare motiv pentru care necesită o tratare diferenţiată. În această categorie se încadrează saltelele, mobila veche, covoare, etc. Deșeurile voluminoase se vor colecta în cadrul campaniilor de colectare.
DEEE-urile sunt produse scoase din uz care includ o gamă variată de articole electrice şi electronice precum: frigidere, congelatoare, echipamente IT şi de telecomunicaţii, instrumente electrice şi electronice, maşini de spălat, echipamente medicale, instrumente de monitorizare şi control, uscătoare de păr, tocătoare automate, televizoare etc. După colectarea separată a acestora, următoarele etape de gestionare sunt dezasamblarea şi reciclarea acestora; DEEE-urile şi deşeurile periculoase casnice vor fi colectate în cadrul campaniilor de colectare.
Deșeurile periculoase
Deşeurile periculoase casnice includ: detergenţi, medicamente, deşeurile de acumulatori, becuri uzate, vopsele etc.Principalele metode de tratare sunt colectarea separată şi reciclarea, tratarea fizică şi chimică, incinerarea şi depozitarea acestora. În prezent, doar o mică parte din acest flux de deşeuri (baterii auto, ulei uzat, bateriile telefoanelor mobile) sunt colectate separat şi apoi reciclate.
Unele dintre ele sunt toxice și ne pot otrăvi, altele pot lua foc cu ușurință sau distrug materialele cu care intră în contact. Aruncate în natură, poluează solul și pânza freatică. Metalele grele aflate în bateriile uzate pot afecta sănătatea copiilor. O baterie de telefon mobil de tip vechi poate polua 600.000 litri de apă cu metale grele.
Deșeurile periculoase – ce poți face?
- Limitează utilizarea produselor periculoase;
- Înceacă alternative ecologice la detergenții obișnuiți;
- Înlocuiește bateriile obișnuite cu acumulatori/ baterii reîncărcabile;
- Înapoiază la farmacie mediacamentele expirate sau care nu iți mai sunt necesare;
- Folosește vopsea pe bază de apă, nu de solvenți;
Ce se întâmplă cu deșeurile periculoase?
O parte din aceste deșeuri pot fi reciclate (solvenții, uleiul). Altele trebuie depozitate în locuri special amenajate pentru deșeuri periculoase.
Deșeurile periculoase se vor colecta în cadrul campaniilor de colectare.

